"În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar" (George Orwell)

Iurie Roşca: Nicolae Stratulat, omul din generația de aur a Mișcării noastre

07:08, 26 decembrie 2018

În aceste vremuri parșive, când societățile postcomuniste s-au pomenit înechate în noroiul mlaștinii ”civilizației banilor”, când toate ierahiile s-au prăbușit iremediabil, iar lumea s-a pipernicit, pierzându-și orice sistem de referniță superior instinctelor și necesităților primare, când politica a devenit ultimul cuvânt de ocară, a vorbi despre idealurile noastre de acum un sfert de veac pare anacronic și inutil. Cu atât mai demne de toată admirația sunt eforturile celor câțiva tineri din preajma mea de a valorifica arhiva Mișcării noastre, plasând pe Internet imagini și înregistrări video care surprind secvențe din lupta noastră politică de acum câteva decenii.

Văzându-l pe Nicolae Stratulat, președintele filialei partidului nostru de la Strășeni, la tribuna Congresului IV al Frontului, ascultându-i după atâția ani scruta lui cuvântare, mi-am amintit cu o bucurie aparte de acest om de o delicatețe sufletească aparte, de un spirit justițiar exemplar, de o  modestie izvorâtă din nobila tradiție țărănească, de un patriotism înălțător cum numai oamenii din generația de aur ai Mișcării noastre au fost. Atunci era un moment deosebit de încordat pentru noi. Ca din prima zi a acțiunii noastre politice, puterea uneltea nesfârșite și sofisticate diversiuni în scopul scindării și slăbirii noastre. Iar atacurile publice ce ținteau denigrarea și compromiterea fruntașilor organizației se țineau și ele lanț.  Pentru astfel de scopuri ticăloase se găseau destule cozi de topor și ”idioți utili”, selectați mai ales dintre cei considerați mai cu moț, tot felul de literați sau deputați cu stea în frunte. Și iată că anume oamenii ca Nicolae Stratulat ce constituiau adevărata elită a Mișcării au fost cei care au avut îndrăzneala și înțelepciunea să dea ripostă tuturor atacurilor mârșave contra noastră și să asigure unitatea și eficiența organizației.

Nicolae era învățător, ca foarte mulți dintre oamenii de bază dintre noi. Odată, chiar la începutul anilor nouăzeci, el venise la sediul nostru central de pe strada Nicolae Iorga 5 și a intrat pe la mine. Era perioada când nu mai puteam face față multitudinii de activități pe care le aveam doar cu câțiva oameni care lucrau doar pentru Mișcare, nefiind angajați altundeva. Atunci am încercat să-l conving pe Nicolae să lase școla și să se încadreze plenar doar în munca noastră. Deja aveam ceva fonduri din cotizațiile și donațiile pe care le colelctam cu regularitate de la membrii și simpatizanții noștri. După o scurtă pauză, Nicolae mă întreabă: ”Iurie, vin, desigur, dar cu pensia noastră cum va fi?”. „Tu mai speri să ajungem la pensie, frate?!”. Așa i-am răsuns, fără să-mi dau seama că el era cu vreo douăzeci de ani mai în vârstă decât mine. Eram atât de angajați în vâltoarea luptei noastre, încât nu ne făceam planuri de viață lungă și de bătrânețe tihnită.

Nicolae a plecat la Domnul de niște ani. Ca atâtia alții dintre ai noștri. Ca Valentin Mândâcanu sau Dumitru Matcovschi, Valentin Ciobanu sau Victor Paterău. Timpul ne macină fără milă viețile tuturora, nimeni nu-i scapă. Dar mare îmi este bucuria că am avut parte să fiu una cu ei în marile confruntări ale epocii. Ei au plecat ca să se întoarcă, nimic n-a fost în zadar. Se vor întoarce în chip tainic, neașteptat și triumfător.

Cu gândul la bunul meu prieten Nicolae Stratulat și toți ceilalți camarazi care astăzi nu mai sunt printre noi, închei această mică notă cu poezia care mi-a venit în gând ascultând acest fragment de înregistrare video din 24 aprilie 1994. Revin la același Radu Gyr.

Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu pașii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simți
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Ușori, ținându-ne de mâni,
Toți cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
în toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care și-l
Vor spune alții, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânță-n taina lor.

Noi, cei pierduți, re-ntorși din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem și-n disperări,
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
în tot ce mâine, ca și ieri,
Va sângera sau va iubi.

Distribuie
  • 48
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    48
    Shares