"În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar" (George Orwell)

De la Congresul Intelectualității spre repunerea în legalitate a comuniștilor (partea1)

13:53, 24 noiembrie 2018

Anul politic 1993 văzut de Iurie Roșca într-un dialog video cu Ghenadie Vaculovschi

Pregătindu-se de acest interviu, Iurie Roșca a răsfoit colecții de ziare, arhiva PPCD și câteva cărți cu articole scrise de el în acea perioadă. Structurându-și materialul pentru acest dialog, el a reprodus pe scurt principalele evenimente din acel an. I-am solicitat lui Iurie Roșca aceste notițe, considerând că prin publicarea lor am putea trezi curiozitatea unor istorici, politologi, gazetari sau pur și simplu doritori de a cunoaște mai bine istoria recentă a Republicii Moldova într-o interpretare diferită decât cea oficială, edulcorată și pieptănată, care a ajuns în manualele școlare. Mai ales că materialul e scris într-un stil telegrafic, fiecare teză fiind lesne de verificat în presa vremii sau în volumele de articole la care face trimitere autorul. 

  1. Primii pași de încropire a Congresului Intelectualității

9 ianuarie. La Palatul Național are loc Congresul Intelectualității (C.I.).

Nucleul acestei noi inițiative îl constituiau perdanții la Congresul III al FPCD din 15-16 februarie 1992, grupul de literați cu veleități politice, care nu s-au putut împăca cu înfrângerea la acel Congres. Atunci în calitate de președinte al FPCD a fost ales Mircea Druc, iar în cea de președinte executiv Iurie Roșca.

14 ianuarie:  ”Literatura și Arta” (portavocea acestui grup) reflectă evenimentul. Deschide Congresul C. I. Mihai Cimpoi, președintele US, raportul de bază – N. Dabija. Printre vorbitorii principali: Vasile Nedelciuc, Valeriu Matei, Gheorghe Ghimpu, Ion Hadârcă (toți deputați și încă formal membri ai FPCD și ai Sfatului FPCD), au mai vorbit Serafim Saka, Lida Istrati, Gr. Vieru etc.

Declarația C.I. – prezentată de Nicolae Negru.  Teze principale: contra aderării la CSI, condamnă românofobia, califică drept inoportună desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, condamnă atacurile contra Mitropoliei Basarabiei, declarația lui Snegur din 24 ianuarie 1992 în plenul Parlamentului și politica lui în ansamblu.

Din textul declarației C.I. – ”Se constituie C.I. ca for permanent. Organ executiv – Consiliul Director. Invităm reprezentanții formațiunilor culturale, religioase, profesionale, uniunile de creație, partidele și mișcările social-politice să adere…”. Deci,  un conglomerat-umbrelă, care urma să absoarbă de-a valma toate organizațiile de toate tipurile. Conspiratorii sau complotiștii au atras în acest joc fruntașii Frontului din teritoriu, invitându-i la congres și dându-le asigurări că nu e vorba de constituirea unui alt partid. Brigada de șoc care poseda forța maximă de seducție – scriitorii, care erau în mare vogă atunci.

  1. Demisia celor patru din conducerea Parlamentului și alegerea lui Lucinschi în fruntea forului legiuitor

28 ianuarie. Se anunță demisia celor patru din conducerea Parlamentului: A. Moșanu, I. Hadârcă, V. Matei, V. Nedelciuc.

Vezi copia declarației celor 4.

29 ianuarie – conferința de presă a celor patru.

E adevărat că în ajun 168 de deputați agrarieni, interfrontiști și ”independenți” au semnat o declarație prin care cereau dizolvarea Parlamentului și organizarea unui referendum privind independența Moldovei. Dar corpul de legiuitori era format din 317 de deputați, deși inițial erau 380 de deputați, aleși pe circumscripții electorale. Separatiștii se retrăseseră deja. Deci, a fost vorba nu doar de lașitate. Unii dintre cei care au demisionat erau șantajabil, dar cert este că tuspatru au făcut jocul lui Lucinschi.

Joi, 4 februarie. P. Lucinschi este ales președinte al Parlamentului, inclusiv cu votul celor demisionați, care au manipulat (convins) majoritatea membrilor grupului FPCD să voteze pentru Lucinschi, deoarece doar el va putea să se războiască cu Snegur. Adică, și-au recunoscut astfel propria inconsistență politică.

9 februarie. Ziarul ”Țara” dă și o poză cu Lucinschi și Moșanu în pag. 1, iar în pag. 2., comentând instalarea lui Lucinschi în fruntea Parlamentului, publică următorul text:

Cronică mondenă

Până joi, 4 februarie, Petru Lucinschi  a fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia. De la 4 februarie și până la proba contrarie, același Petru Lucinschi va exercita funcția de ambasador al Rusiei în Republica Moldova (…)”.

Astfel, Lucinschi, după ce fusese succedat de Grigore Eremei în funcția de prim-secretar al PCM, devenise deputat în 1990 și fusese exilat la Moscova de către Snegur, se relansează în forță în politică printr-o serie de manevre care determină debarcarea ”benevolă” a celor patru din conducerea Parlamentului și preluarea funcției de Președinte al forului legiuitor.

Aici ar fi de făcut o paranteză. Încă în primăvara lui 1990 Lucinschi aspira să preia un post de prim rang. Snegur, fostul secretar al CC PCM pentru agricultură, reușise să-și păstreze fotoliul de președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM și în noua legislatură. Amintim că el fusese ales în această funcție încă în vara lui 1989. În momentul când urma să se formeze noul guvern, noi mizam atunci pe Mircea Druc pentru funcția de premier. Iar Lucinschi trăgea de zor sforile pentru a prelua postul de șef de Guvern. În acea perioadă, la 9 mai 1990, pe pagina 2 a ”TM” apare un articol cu titlul ”Tandem”, semnat de către Viorel Mihail și Nicolae Negru, în care cei doi îl propun pe Lucinschi pentru funcția de premier, care ar fi fost cel mai potrivit să lucreze în tandem cu Snegur.

Poate ar fi cazul să facem o emisiune specială, în care să analizăm competiția dintre Mircea Snegur și Petru Lucinschi, inclusiv în perioada adoptării Constituției (primul al comisiei pentru redactarea Constituției fost Snegur, după care Lucinschi i-a preluat jucărica și ș-a tras o grămadă de competențe pentru sine ca Președintele al Parlamentului); punctul culminant al acestei confruntări – alegerile prezidențiale din 1996.

  • Dosarul ”Snegur-Roșca”

16 februarie. În ziarul ”Țara” apare articolul ”Efectul ”tezelor din decembrie”.  În scrut timp Procuratura Generală pornește un dosar penal contra mea în baza art. 203 (6)   CP ”Insultarea în public sau calomnierea Președintelui Parlamentului sau Președintelui Republicii”, care prevede sancțiuni cu muncă corecțională pe un termen de până la doi ani sau cu privațiune de libertate de până la cinci ani. Inițiativa i-a aparținut lui Snegur, care a depus o plângere pe numele Procurorului General Dumitru Postovan. La 17 februarie este emisă Ordonanța ajutorului Procurorului general I. A. Postoroncă:

”… Dispun: 1. A intenta un proces penal în baza art. 203 (6) al CP RM. 2. Ancheta prealabilă a dosarului urmează să fie efectuată de procuratura or. Chișinău”.  Anchetatorul care se ocupa de dosarul meu era Gheorghe Guzun. Acesta m-a obligat să semnez și un angajament de nepărăsire a localității, care atunci se numea ”obligația de a nu pleca”. Procurorul mi-a cerut să recunosc vina, ceea ce ar fi constituit niște circumstanțe atenuante. În procesul-verbal respectiv am scris: ”Inculpat – Nu recunosc”. La 9 aprilie procurorul merge la Snegur. Acesta e secondat de către avocatul său, Valeriu Grițco. Eu nu mi-am mai căutat avocat. În schimb am pus toate tunurile pe Snegur prin intermediul ziarului ”Țara” (A se vedea articolele din ”Ieșirea din întuneric” pag. 36, 40, 54, 70). Și iată că după mai multe luni de urmărire penală a mea, în ziua de miercuri, 7 iulie, Snegur îi scrie Procurorului General Dumitru Postovan și îl roagă să claseze dosarul meu. Știrea a fost pusă pe post la TV, în buletinul de știri ”Mesager”, citită în buletinele de știri la radio . În ”Țara” din 13 iulie reacționez (”În loc de epilog”, p. 70).

  1. Congresul Intelectualității se transformă în mișcare social-politică

1 aprilie. ”Literatura și Arta” publică proiectul Programului Congresului Intelectualității. Chiar în capitolul I, identitatea C.I., e scris negru pe alb că aceasta e ”o mișcare social-politică”.

8 aprilie. ”Literatura și Arta” publică proiectul Statutului Congresului Intelectualității. Și aici în punctul unu se arată că C.I. este ”o mișcare social-politică”         

9-10 aprilie. Congresul II al Intelectualității, Palatul Național. Transformarea în mișcare social-politică e decisă.

9 aprilie. Ziarul ”Molodeji Moldovî” publică un material cu titlu de șantaj contra unor fruntași ai C.I. chiar în ziua deschiderii acestui for, la rubrica ”Din viața turnătorilor”.  La acea dată redactor-șef la ”Molodeji Moldovî” era vărul meu Nicolae Roșca. Noi nu prea comunicam atunci. Niciodată nu l-am întrebat cine i-a dat materialul respectiv. Din portretul-robot descris de autorul anonim era simplu de dedus despre cine era vorba. Scriitor, fost deputat URSS, apoi deputat în Parlamentul RM, a avut mai multe plecări peste hotare, s-a ocupat de ”obiectivul 24” – România. Așadar, dacă pseudonimul era ”Ion”, putea fi oricine altcineva, numai nu Ion Hadârcă. Prin metoda excluderii rămânea doar Nicolae Dabija. Asta și pentru că deja cunoșteam  mai multe lucruri datorită foștilor ofițeri KGB trecuți în 1990 de partea Guvernului Druc, cei care au format Departamentul Militar.

În ajunul zilei de 9 aprilie Ștefan Secăreanu, redactor-șef al ziarului nostru ”Țara”, a fost sunat de Dabija. Imediat ce a primit acest telefon, a alergat la mine să îmi povestească discuția. Dabija i-a spus că e posibil să primim la redacție o scrisoare anonimă contra lui și că ne roagă să nu o publicăm. Ștefan mi-a zis că ăsta s-a arătat dispus să cumpere tot tirajul nostru. Iar în dimineața zilei de 9 aprilie Dabija a fost văzut la Casa Presei, la Magazinul Presei, la Radioteleviziune, pe la chioșcuri cumpărând toate exemplarele ”Molodeji Moldavii”. După acest episod noi l-am pișcat de mai multe ori de Dabija în ”Țara”, ba amintindu-i de romanul lui Rebreanu ”Ion”, ba făcând alte aluzii usturătoare la posibilul sau presupusul său pseudonim.

În septembrie 1994 N. Dabija își face apariția la sediul nostru de pe N. Iorga 5. Eu eram în SUA atunci. Negăsindu-mă pe mine, el a vorbit cu Sergiu Burcă și Petru Bugatu, dacă nu mă înșel. Acesta le-a prezentat o adeverință pe foaia de antet a Ministerului Securității Naționale și semnată de generalul Vasile Calmoi, șeful acestei instituții. Documentul adeverea faptul că dl Dabija (Ciobanu) Nicolae Trofim n-a fost agent al serviciilor secrete sovietice și nici la momentul eliberării respectivului act nu era. După această întâmplare comică scriam la un moment dat despre el că e ”un patriot cu actele-n regulă”. L-am întrebat pe Calmoi odată pe coridoarele Parlamentului de ce își bate joc de scriitori, eliberându-le astfel de hârtii. Omul mi-a zis că altfel nu mai știa cum să scape de insistențele respectivului domn.

1 mai, ora 12.00. Are loc în paralel ședința Sfatului FPCD la sediul central de pe Iorga 5 și ședința Consiliului C.I. la sediul Uniunii Scriitorilor. Sosise ziua când trebuia trasă definitiv o linie de demarcație între cele două formațiuni. (A se vedea ”Falșii amici ai FPCD”, pag. 30-35, în special Hotărârea prin care Sfatul FPCD a luat act de pierderea calității de membri a următorilor domni: Vladimir Beșleagă, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Mihai Ghimpu, Valeriu Matei, Vasile Nedelciuc și Vasile Șoimaru. Mihai Dimitriu,  la acea vreme deputat de Hâncești, care era prezent la ședința Sfatului FPCD, dar simpatiza cu cealaltă tabără, la un moment dat, după ce adoptasem acea Hotărâre,  se retrage din sală și dă un telefon la US, anunțându-și ortacii că între timp, cât fac ei ședință la US, Roșca i-a dat afară din Front.

P.S.: La trei ani distanță de la încropirea C.I. ca organizație social-politică, mai exact la 9 aprilie 1996 publicam un articol în ”Țara”, intitulat ”Recviem pentru Congresul Intelectualității” (Vezi ”Falșii amici”, p. 100-104), în care arătam cauzele apariției acestui grup și ale lipsei de consistență ideologică, dar și organizatorică. Un grup de veleitari, oportuniști și carieriști.

  1. V. Snegur cere Parlamentului să ratifice acordurile de constituire a CSI

4 august.  Snegur a cerut Parlamentului să ratifice Tratatul de aderare la CSI, pe care le semnase în decembrie 1991 la Alma-Ata. Însă, chiar dacă anterior 168 de deputați se arătau adepți ai lui Snegur, această inițiativă a eșuat, neîntrunind numărul necesar de voturi. Asta i-a înrăit și mai mult pe nostalgici, care cereau cu insistență alegeri anticipate. La 10 august publicam în ”Țara” un articol cu titlul ”Legiferarea vasalității deocamdată se amână”, în care îl criticam pe Snegur și chemam toate forțele patriotice la unitate în fața unui pericol comun. (Vezi ”Ieșirea din întuneric”, pag. 80). Totuși Prezidiul Parlamentului, încălcând hotărârea plenului din 4 august de respingere a inițiativei de aderare la CSI, adoptă la 12 august o hotărâre prin care recomandă Președintelui și Guvernului ”să participe la negocierile în problema creării Comunității Economice a Statelor Independente”. Grupul parlamentar al FPCD lansează o declarație de protest (14 septembrie).  Totuși la 24 septembrie Snegur și Sangheli sunt la Moscova, unde are loc constituirea Uniunii Economice a CSI. Iar la 27 septembrie FPCD ia atitudine față de această situație. A se vedea Declarația FPCD din arhiva PPCD: încă în 1993 formulam foarte limpede toate elementele-cheie ale independenței economice ca premisă a independenței politice.

Aderarea la CSI s-a produs prin votul majorității parlamentare abia 26 aprilie 1994. E de remarcat totuși faptul că Snegur nu și-a pus, la 21 iulie 1991, în cadrul reuniunii de constituire a CSI la Alma-Ata, semnătura pe documentele ce vizau dimensiunea politico-militară.

  1. Repunerea în legalitate a Partidului Comuniștilor

7 septembrie. Prezidiul Parlamentului în frunte cu Lucinschi adoptă o Hotărâre, prin care repune în legalitate Partidul Comunist, scos în afara legii tot de către prezidiul Parlamentului (la acea oră, în frunte cu A. Moșanu) la 23 august 1991, în zilele puciului eșuat de la Moscova, care a accelerat dezmembrarea URSS. Ziarul ”Țara” a publicat acea hotărâre la 14 septembrie. Hotărârea a fost semnată de Lucinschi, ex-prim-secretar și nomenclaturist de o viață, și începe cu următoarea frază: ”Examinând interpelarea a  91 de deputați ai poporului și demersurile diferitor grupuri de cetățeni privind legalitatea Hotărârii Prezidiului Parlamentului din 23 august 1991… etc.”.

11 septembrie. Sfatul FPCD adoptă un document denumit ”Atitudinea FPCD față de revanșismul comunist din RM”.

13 septembrie. Noi expediem cu semnătura mea un demers lui Lucinschi, cerându-i să fie anulată hotărârea respectivă.  În aceeași zi trimitem un alt demers ministrului Justiției Alexei Barbăneagră, precum și Procurorului general Dumitru Postovan. Tustrei primesc alăturat și copia poziției FPCD în această chestiune.

14 septembrie. Sergiu Burcă publică în ziarul ”Țara” articolul ”În Basarabia a fost reactivat comunismul”. Criticând reactivarea Partidului Comunist, Burcă publică și lista integrală a membrilor Prezidiului Parlamentului în ordine alfabetică:  Amihalachioae Gheorghe, Andronic Nicolae, Arseni Alexandru, Berlinschi Victor, Borșevici Ion, Brânzan Nadejda, Buruian Alexandru, Capangi Vladimir, Cotorobai Mihai, Darmancev Kiril, Fandofan Sergiu, Gusac Pavel, Lefter Valentin, Lucinschi Petru, Macrinici Tudor, Mazilu Gheorghe, Moșanu Alexandru, Patraș Mihai, Plasiciuc Mihail,  Prisăcaru Ion, Pocatilova Larisa, Puntea Dumitru, Pușcaș Victor, Simac Anatoli, Soltan Petru (total – 25).

Deși redacția ”Țara” îi invita pe toți cei 25 să-și explice pe paginile sale poziția, nici unul nu a beneficiat de dreptul la replică. La scurt timp la sediul Uniunii Compozitorilor se dădea o recepție. Înainte de începere stăteam afară cu S. Burcă și fumam. La un moment dat vine și Al. Moșanu. Noi îl salutăm. La care Moșanu îi aruncă lui Burcă: ”Du-te, măi Sergiu, în…”, și l-a expediat direct la origini. A fost singura dată când l-am auzit înjurând. Omul era supărat rău de tot pe articolul lui Burcă.

Ca urmare a Hotărârii respective a Prezidiului Parlamentului, la 22 octombrie 1993 are loc o conferință de reînființare a Partidului Comuniștilor, însă acesta a fost înregistrat oficial de către Ministerul Justiției abia la 27 aprilie 1994. Presupun că întârzierea cu înregistrarea a fost una deliberată, deoarece urma o campanie electorală, în care Lucinschi și A. Sangheli (premierul de atunci), dar și în mare parte și Snegur mizau la acea oră pe Partidul Democrat-Agrar, iar un partid comunist ar fi atras multe voturi care ar fi flotat la ei dinspre PDAM.

  • Autodizolvarea Parlamentului

12 octombrie. În urma unei crize parlamentare acute, la 12 octombrie 1993 Parlamentul de legislatura a XII-a s-a autodizolvat, nu înainte însă de a fixa data unui scrutin parlamentar anticipat pentru 27 februarie 1994.

14 octombrie. Intră în vigoare noua Lege privind alegerea Parlamentului, care instituie sistemul electoral proporțional și un for legiuitor format din 104 deputați. Ulterior, în momentul adoptării Constituției, se stabilește cifra de 101 deputați. În ajunul adoptării acestei legi s-a consumat un moment tensionat.  Lucinschi, secondat de Victor Pușcaș, pe atunci vicepreședinte al Parlamentului, care ne trimisese din timp proiectul acestei legi, au invitat în noua sală de ședințe a Parlamentului (fostul sediul al CC PCM) reprezentanții formațiunilor politice. Noi studiasem temeinic proiectul. Din text reieșea că doar acele formațiuni care au în titulatura lor cuvântul ”partid” pot participa la alegeri. Eu am ieșit la microfon și am rugat să fie corectată această situație. Am atras atenția Lidei Istrati (Liga Femeilor), a lui Mihai Moroșanu, Asociația victimelor represiunilor comuniste etc. I-am zis atunci lui Lucinschi: ”Nu ne scoateți în afara competiției electorale, nu ne împingeți în clandestinitate, preferăm să ne confruntăm cu dvs. electoral, nu altfel”. Până la urmă aceștia au cedat.

În concluzie, putem spune că anul 1993 a avut în centrul confruntărilor politice pe de o parte FPCD ca expresie a aspirațiilor patriotice, iar de cealaltă parte pe foștii nomenclaturiști comuniști. Astfel, și crearea CI, și demisia celor 4, și alegerea lui Lucinschi în fruntea Parlamentului, și urmărirea mea penală, și tentativa de ratificare a documentelor de aderare la CSI, și semnarea documentelor de formare a Uniunii economice a CSI, și dizolvarea Parlamentului au urmărit același scop: slăbirea și răzlețirea forțelor patriotice, fortificarea vechii nomenclaturi comuniste în vârfurile ierarhiilor statale și readucerea Republicii Moldova sub controlul Moscovei.

Distribuie
  • 21
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    22
    Shares